Ochiii ei vineti si obositi se scurgeau printre miile de ganduri care o sufocau.
Suna telefonul. Se ridica, schiteaza un gest menit pentru a ridica receptorul si il duce incet, incet la ureche. Un "alo" scurt urmat de o tacere indelungata ii inteapa urechea stanga. Incremeneste.
Tace, doar sta cu telefonul in mana si nu spune nimic. Asculta ce nu e de zis.
Apoi, o voce obosita intreaba:
-Te simti bine? E totul in regula? Am uitat ca esti singura si abia acum am aflat ce s-a intamplat.
Continua sa taca. Uimirea i se citeste pe chipul somnoros, obosit. O dor ochii si mainile-i sunt reci. Mimeaza un cuvant, dar nu il spune.
Inima ii batea altfel. Nu stia daca sa raspunda sau sa inchida. Era si asa destul de tarziu.
-E totul bine.
-Sigur? Nu vreau sa plangi.
-Nu plang. Ma simt perfect, ba chiar imi vine sa rad.
Incepe sa chicoteasca. Nu stia ce i se intampla. Tot ce voia era sa inchida telefonul, dar radea.
-A, atunci inseamna ca chiar te simti bine. In regula, atat am vrut sa stiu. Noapte buna.
-Noa..pte...
Telefonul era la pamant. Ea zacea pe podea, din crestet ii picura sange. Cazuse. Era ultima privire.